Președintele demis al Ucrainei este de negăsit. Zvonurile cu privire la locul unde s-ar afla se amplifică

Președintele demis al Ucrainei este de negăsit. Zvonurile cu privire la locul unde s-ar afla se amplifică
Publicat: 25/02/2014, 16:43
Actualizat: 04/08/2014, 08:50

„Sunt sigur că nu îl vom găsi. Atâția oameni îl caută de atâtea zile”, explică Vitali, pompier în Ministerul Situațiilor de Urgență.

El a însoțit echipa AFP până la acest ansamblu de vile cochete, unde străzile înguste sunt complet goale, la circa zece kilometri de centrul orașului.

„Dacă aș ști ceva, aș spune și aș primi o recompensă substanțială”, adaugă acest bărbat în vârstă de 37 de ani, care locuiește la periferia orașului Donețk.

Acest oraș industrial se află în centrul regiunii miniere Donbas, unde Viktor Ianukovici s-a născut în 1950. Justiția ucraineană a emis un mandat de arestare împotriva lui pentru „ucidere în masă” și Parlamentul tocmai a votat o rezoluție care cere Curții Penale Internaționale de la Haga să îl urmărească în cadrul unei anchete pentru „crime împotriva umanității”.

În așteptare, este imposibil de păstruns pe vastul domeniu de la numărul 65 de pe strada Rainisa, care este încadrat de pini aliniați de-a lungul gardului înalt din cărămizi, beton și piatră.

Nimeni nu răspunde la soneria amplasată în partea dreaptă a impozantei porți de intrare, în timp ce în ghereta cu geamuri fumurii nu este nimeni.

Doar lătratul îndepărtat al unui câine rupe liniștea care învăluie această insulă de „lux”.

Zvonuri dintre cele mai incredibile circulă cu privire la Viktor Ianukovici, despre care nu se mai știe nimic de când a încercat în zadar, sâmbătă, să fugă din Donețk la bordul unui avion particular. Fostul președinte a părăsit puterea sub presiunea străzii, după ce peste 80 de persoane au murit în decurs de trei zile în confruntările de la Kiev, unde poliția a tras cu muniție de război.

Pentru numeroși locuitori din acest oraș cu peste un milion de locuitori, el se ascunde probabil în împrejurimi.

„Cred că este la Donețk și se ascunde”, a declarat Mark, un student, în imensa piață Lenin, unde circa 20 de persoane manifestau marți dimineața, ca în fiecare zi de la schimbarea puterii la Kiev, în apropierea statuii fondatorului URSS, din care a făcut parte Ucraina.

Alții șușotesc că este posibil să fie la Sevastopol, în peninsula ucraineană prorusă Crimeea, unde se află navele Flotei ruse la Marea Neagră.

Alții că ar fi reușit deja să părăsească Ucraina.

Dar un lucru este sigur: practic toate persoanele întâlnite în fieful său de la Donețk îl critică.

„Fuga sa din Kiev este un act de trădare. Și-a abandonat poporul”, afirmă Dmitri, un student în vârstă de 22 de ani, care recunoaște că a votat pentru el.

O schimbare totală de situație dacă ne gândim că Viktor Ianukovici, fost viceguvernator apoi, din 1997 și până în 2002, guvernator al provinciei Donețk, a fost puternic susținut de populația locală, care se opune naționaliștilor din vestul Ucrainei, la alegerile prezidențiale din 2010.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome